Câinii care „miros” boala

Câinii care miros boala
Publicat: 27/04/2013, 14:22
Actualizat: 08/07/2016, 04:56

Specialiștii iau în calcul o nouă metodă pentru detectarea cancerului ovarian, care implică adulmecarea unui anumit miros de către câini dresați special pentru asta, potrivit The Huffington Post.

Donna Waugh, dresoare și președintă a unei asociații din Arkansas (S.U.A), este cea care se ocupă de dresarea câinilor pentru a veni în ajutorul cercetătorilor din zonă, aflați în căutarea unor noi modalități pentru detectarea cancerului ovarian.

Tehnica americancei a captat în ultimul timp și atenția medicilor, însă Waugh avertizează că „dresaj” este un termen impropriu folosit, deoarece câinii se nasc cu abilitatea de a adulmeca chiar și cele mai fine mirosuri, iar bolnavele de cancer ovarian emană un anumit miros.

„Câinii înțeleg mirosul mult mai bine decât ne putem imagina. Sunt experți. Tot ce trebuie noi să facem este să le prezentăm un miros pe care vrem să-l adulmece și să-i recompensăm imediat ce reușesc să îndeplinească această sarcină”, a precizat Donna Waugh pentru sursa citată.

În ultimul timp, au existat numeroase cazuri în care aceste animale au reușit să depisteze unele tipuri de cancer în cazul femeilor, motiv pentru care specialiștii declară că nu este imposibil ca metoda să se dovedească a fi eficientă. Dr. Len Lichtenfeld, membru al Asociației Americane de Cancer, a precizat că, inițial, a privit în mod sceptic această metodă, de care a auzit pentru prima dată în anii 2000.

„Corpurile noastre produc diverse tipuri de substanțe. Unele dintre acestea sunt eliminate prin rinichi sau ficat, altele prin plămâni. Ideea conform căreia bolnavii de cancer ar putea emite o substanță, pe care doar un câine este capabil să o adulmece, nu este o ipoteză atât de deplasată”, a declarat Lichtenfeld pentru sursa citată.

Rezultatele experimentelor realizate până acum sunt într-adevăr optimiste, dar preliminare, notează sursa. Cu toate acestea, cercetătorii sunt încrezători că vor afla toate detaliile legate de această metodă până la sfârșitul verii.

(Maria Neagu)

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Ultimele sondaje înainte de alegerile din SUA. Cine va câștiga: Kamala Harris sau Donald Trump?
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de preşedinte...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Nu te vom uita! Marea cântăreață a murit. A avut vocea de la Dumnezeu
Ceaușescu a râs în lacrimi când a auzit un banc despre el însuși. Cine a...
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
O boală cauzată de implanturile mamare a devenit tot mai răspândită